full screen background image

Cel mai prost sector de drum din ţară, între Botoşani şi Suceava

Botoşani şi Suceava     Cel mai prost sector de drum din România este între Botoşani şi Suceava, afirmă ministrul delegat Dan Şova, potrivit căruia suma necesară în acest an pentru întreţinerea de vară a drumurilor se ridică la 4 miliarde euro, iar bugetul CNADNR pentru acest tip de lucrări este de doar 180 milioane euro.

“Noi avem în exploatare grosso modo 17.000 de kilometri de drum, incluzând 530 de kilometri de autostradă, restul de drum naţional. CNADNR a făcut cereri la cele şapte direcţii regionale de drumuri din ţară, să ne spună necesarul numai de acoperire de gropi, adică întreţinere de vară. Necesarul străzi de la cele şapte regionale se ridică la peste patru miliarde euro pentru anul acesta. Necesarul făcut de ei luând în considerare situaţia drumurilor pe care le administrează fiecare direcţie regională.

Noi avem 180 milioane euro în buget pentru aceste drumuri. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că acum m-am interesat şi eu – înainte să fiu implicat în treaba asta eram mult mai indignat –  acum ştiu că în toată Europa şi-n toată lumea, o dată la patru ani, cel mai târziu, trebuie să tragi un covor asfaltic de suprafaţă pe orice autostradă sau drum naţional ai. Dar noi nu avem suficiente fonduri pentru asta. Deci dincolo de orice viziune, nu avem suficiente fonduri, şi atunci încerci să faci cu ceea ce ai”, a spus ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

Oficialul a afirmat că “situaţia este dramatică” şi că sunt sute de poduri cu “probleme mari”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar