full screen background image

Se amână reabilitarea a 10 străzi şi două poduri

asfaltari     Municipalitatea suceveană aştepta, ieri, ca Guvernul, întrunit în şedinţa săptămânală, să aprobe o hotărâre de actualizare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, municipiul Suceava figurând pe listă cu două obiective.

Este vorba despre două poduri de pe străzile “Plevnei” şi “Cuza Vodă”, neînscrierea acestora în domeniul public actualizat fiind de natură să împiedice semnarea acordului de finanţare în cadrul unui proiect POR de reabilitare a infrastructurii rutiere.   „Aşteptăm o hotărâre de Guvern prin care să se actualizeze domeniul public al municipiului Suceava, în cadrul acestuia act normativ noi fiind prinşi cu două poziţii, respectiv cu podurile de străzile Plevnei şi Cuza Vodă. Astfel, vom avea toată documentaţia pentru proiectul de reparare din cadrul POR, partea suplimentară”,  a precizat ocupantul fotoliului din Areni.

Lungu a ţinut să menţioneze că firma Specialist Consulting Bucureşti a întocmit studiul de fezabilitate, cât şi proiectul tehnic, acestea fiind deja recepţionate de către Primăria municipiului Suceava. Prin proiectul depus pe Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli de creştere urbană”, în calcul este luată, în primul rând, continuarea modernizării DE 85, cu străzile „Cernăuţi”, „Traian Vuia” şi „Grigore Alexandru Ghica”, din zona Iţcani, înspre municipiul Rădăuţi. De asemenea, în lucru ar urma să intre arterele „George Enescu”, „Universităţii”, Mihai Eminescu”, „Zamca” şi  „Mărăşti.

În proiect mai sunt cuprinse reparaţii la podul peste râul Suceava şi pasajul de peste calea ferată, ambele din cartierul Iţcani, precum şi la podurile de pe străzile Plevnei şi „Cuza Vodă”. Investiţia de 8,9 milioane de euro este programată se desfăşura într-un interval de 30 de luni. „Noi sperăm că, având documentaţiile care au fost trecute de comisia tehnică a executivului, şi alături de hotărârea de Guvern privind actualizarea a domeniului public, să încheiem acordul de finanţare la Agenţia de Dezvoltare Nord Est şi să putem demara  reabilitarea, cu fonduri europene, a altor 10 străzi din municipiul Suceava”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.  Proiectul vine în continuarea celui de modernizare a 14 străzi, pasajului CFR, parcurilor şi podului de peste Suceava, care a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional.

comments

comments




Leave a Reply

avatar