full screen background image

Programul marilor magazine sucevene

supermarket     Marile centre comerciale, dar şi principalele supermarketuri din municipiul Suceava vor avea şi sâmbătă uşile deschise pentru clienţii care mai au de făcut cumpărături pe ultima sută de metri. De luni, o parte dintre magazine vor fi redeschise, dar după un program special de funcţionare.

Iulius Mall Suceava

Sâmbătă, sucevenii pot veni la shopping între orele 10.00 – 18.00, iar duminică, în prima zi de Paşte, mall-ul este închis. Sucevenii îşi pot petrece a doua zi de Paşte în cafenele sau îmbogăţindu-şi garderoba de la brandurile din Iulius Mall, începând cu ora 12.00. De marţi, 7 mai, programul centrului comercial revine la cel obişnuit, 10.00 – 22.00.

Auchan

Pe 4 mai, hipermarketul este deschis până la ora 18.00. În prima zi de Paşte, angajaţii Auchan au liber, însă pe 6 mai, clienţii îşi pot reface proviziile în intervalul orar 09.00 – 22.00.

Bricostore

Sucevenii care nu au reuşit să îşi amenajeze casa şi grădina aşa cum şi-au dorit de Paşte, mai au posibilitatea să îşi cumpere materialele şi articolele necesare de la Bricostore şi sâmbătă, în intervalul orar 08.30 – 17.00. În prima şi a doua zi de Paşte, magazinul de bricolaj este închis.

Bowling Club Strikers

Cei care vor să sărbătorească Paştele în oraş pot petrece clipe minunate alături de prieteni la Bowling Club Strikers. Destinaţia de distracţie este deschisă sâmbătă, de la ora 10.00 până la ora 18.00. În prima zi de Paşte, Bowling Club Strikers este închis, însă luni, programul de funcţionare este 12.00 – 01.00.

Shopping City Suceava

Sâmbătă, 4 mai, programul de funcţionare va fi redus, între orele 09.00 – 18.00, iar duminică, în prima zi de Paşte, centrul comercial va fi închis.

Din 7 mai, programul de funcţionare va reveni la normal.

Carrefour

Magazinul Carrefour are în aceste zile un program special de funcţionare, fiind deschis, pe 4 mai, între orele 08.00 – 19.00, iar pe 5 mai angajaţii vor fi liberi.

Din 6 mai, Carrefour va reveni la programul normal de funcţionare, între orele 08.00 – 22.00.

Baumax

Magazinul de bricolaj Baumax, pe 4 mai, va funcţiona după un program redus – 08.00 – 16.00, iar în zilele de 5 şi 6 mai va fi închis, urmând ca din 7 mai să revină la programul normal de funcţionare.

Real
04 mai: 08.00 – 20.00;

05 mai: închis;

06 mai: 08.00 – 22.00.

Kaufland

– 04 mai 2013 – orele 07.00-16.00;

– 5 mai 2013 – închis;

– 6 mai 2013 – orele 09.00-16.00.

Penny Market

4 mai – 08.00 – 19.00;

5 mai – închis;

6 mai – 09.00 – 17.00;

Selgros cash & carry

Sâmbătă, 4 mai: 8.00 – 16.00;

Duminică, 5 mai: închis;

Luni, 6 mai: 7.00 – 22.00.

Lidl
4 mai: program normal;

5 mai: închis;

6 mai: 9.00 – 18.00;

7 mai: program normal

Metro

4 mai : 06.00-16.00;
5 mai: Închis;
6 mai: 08.00-16.00;
din 7 mai: program normal.

comments

comments




Leave a Reply

avatar