full screen background image

Apă caldă non stop în zilele de Paşte

apă caldă     Sucevenii abonaţi la Termica vor beneficia de apă caldă non stop în zilele de Paşte.

Cel puţin aceasta este intenţia conducerii unităţii, care nu exclude, însă, posibilitatea apariţiei unor avarii în reţelele de distribuţie care să conducă la schimbări în program.

Directorul Ovidiu Dumitrescu a declarat  că furnizarea în continuare a apei calde este “condiţionată strict” de plăţile făcute de consumatorii casnici, ale căror datorii continuă să depăşească 20 de milioane de lei.

El a precizat că EON GAZ a impus o eşalonare de plată pentru o restanţă de 2 milioane şi jumătate de lei, din care pînă pe 7 mai este scadentă suma de 150 de mii de lei.

Dumitrescu a mai adăugat că, în ultimele săptămîni, plăţile populaţiei s-au redus considerabil faţă de perioada de iarnă şi a atras atenţia că vor continua acţiunile executorilor judecătoreşti care pot pune poprire pe bunuri şi venituri pînă la acoperirea debitelor.

În această situaţie sunt acum peste 80 de familii din municipiul reşedinţă care au adunat restanţe de mii de lei către Termica, procedurile aflîndu-se în stadii avansate în instanţă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar