full screen background image

Comisia Europeană a emis un aviz motivat României în domeniul transporturilor

Comisia Europeană     Comisia Europeană a emis azi un aviz motivat României în domeniul transporturilor, după ce ţara noastră nu a adoptat măsurile cerute privind modalităţile de raportare pentru nave.

Comisia Europeană a solicitat României să transpună în dreptul naţional cerinţele stabilite în Directiva privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile statelor membre şi de abrogare a Directivei 2002/6/CE (Directiva 2010/65/UE). Termenul pentru implementare a fost 19 mai 2012.

În ciuda scrisorilor de punere în întârziere trimise României în iulie 2012, aceasta nu a comunicat Comisiei toate măsurile naţionale necesare. Adoptarea măsurilor legate de transpunere este importantă dat fiind obiectivul de a simplifica şi a armoniza procedurile administrative aplicate transportului maritim, precizează Comisia Europeană, într-un comunicat făcut public pe site-ul său.

În consecinţă, Comisia emite un aviz motivat pentru România (a doua etapă a procedurii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor). În lipsa unor răspunsuri satisfăcătoare în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a UE.

Un aviz motivat similar a primit şi Marea Britanie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar