full screen background image

Preşedintele Consiliului European va efectua, joi, o vizită la Bucureşti

herman     Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, va efectua joi o vizită la Bucureşti, prilej cu care va avea întrevederi atât cu preşedintele Traian Băsescu, cât şi cu premierul Victor Ponta.

Potrivit programului oficial al lui Van Rompuy, postat pe site-ul Consiliului European, întâlnirea cu preşedintele Băsescu ar urma să aibă loc în jurul orei 17,15, iar cea cu premierul Ponta la 18,30. Ambele întrevederi vor fi urmate de declaraţii de presă.
Pe 16 aprilie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru sprijinul acordat României în parcursul său de integrare “în structurile fundamentale” ale UE.
Şeful statului român i-a conferit lui Van Rompuy Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce, “în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în structurile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, avansarea şi realizarea priorităţilor şi construcţiei europene”.
Potrivit Preşedinţiei, decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.
Preşedintele Consiliului European a mai fost în România în octombrie 2012, când Bucureştiul a găzduit Congresul Partidului Popular European.

comments

comments




Leave a Reply

avatar