full screen background image

Sacrificarea mieilor se poate face şi în locuri special amenajate temporar

miei 2     Sacrificarea mieilor se va face în unităţi de abatorizare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare, anunţă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.  Oficialii instituţiei sucevene informează că operaţia se poate face şi în locurile special amenajate temporar în care se asigură supraveghere sanitară veterinară şi care se conformează cerinţelor specifice de igienă a produselor de origine animală.
     Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 20 aprilie – 05 mai 2013.
„Decizia privind organizarea activităţii din punct de vedere sanitar-veterinar în locurile special amenajate temporar  revine DSVSA. Aceasta numai în cazul în care există solicitări scrise din partea unor primării pentru organizarea unor asemenea locuri, în care mai mulţi fermieri vor să îşi sacrifice mieii şi doar dacă în aceste locuri se respectă condiţiile stabilite de legislaţia sanitară veterinară”, se arată într-un comunicat al DSVSA, carnea de miel rezultată neputând fi livrată către unităţi din domeniul alimentar autorizate.
Decizia privind organizarea şi amenajarea locurilor speciale va ţine cont de  distanţele faţă de abatoarele autorizate sanitar-veterinar; numărul de miei destinaţi sacrificării în această perioadă; dar şi de  asigurarea, la nivel local, a personalului sanitar-veterinar permanent, care să realizeze controlul animalelor. Conform Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, este interzisă organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor. În cazul în care, pe teritoriul judeţului, se decide înfiinţarea a unor asemenea locuri temporare pentru sacrificarea mieilor, se vor  asigura  mărci de sănătate de formă rotundă, în interiorul cărora va fi înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA, ştampile cu ajutorul cărora vor fi marcate carcasele de miei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar