Echipele Rosal şi ale Domeniului Public acţionează în zonele centrale şi în cele mai intens circulate. Săptămîna viitoare se va interveni punctual în fiecare cartier.
Primarul Ion Lungu spune că lozinca sub care se desfăşoară acţiunea rămîne, la fel ca în anii trecuţi, Toţi pentru curăţenia oraşului, şi îi îndeamnă pe sucevenii “să se implice activ”:
“Voi ieşi şi eu la măturat ca în fiecare an. Chiar dacă voi fi acuzat de populism, anul acesta nu mai este campanie electorală, dar vrem să dăm un exemplu de spirit civic. Vrem să pregătim oraşul aşa cum se cuvine, din punctul de vedere al curăţeniei pentru sărbătorile de Paşti. De asemenea, avem foarte mult material răsăditor – aproximativ 400.000 de fire – pe care îl vom planta, îl vom pune la ghivece, la stâlpi. Vom avea grijă, în special de sensurile giratorii de pe axul principal, acolo unde s-au finalizat lucrările, şi de jardinierele din zona centrală modernizată.”
Leave a Reply