full screen background image

Ne aşteaptă un weekend ploios!

ploiAstăzi va fi şi mai cald decât ieri.
Norii acoperă cerul în cea mai mare parte a timpului şi nu vor lipsi ploile în special în vestul, centrul şi nordul ţării, dar izolat şi în rest. Vântul nu va sufla mai mult de moderat, iar maximele termice vor fi cu aproape 10 grade peste cele obişnuite şi se vor situa de la 10 până la 19 grade.
Vremea va fi caldă şi în Moldova, chiar dacă temperaturile scad uşor în nordul regiunii. Nici aici nu va fi soare, cel mult câteva raze, norii destul de consistenţi, însa ploi slabe apar doar prin sud.
Vântul nu va pune probleme, iar maximele termice cresc de la 8..9 grade la Suceava şi Botoşani, 11 grade la Piatra Neamţ şi până la 13..14 grade la Iaşi, Bacău, Vaslui şi Focşani, poate chiar 15 grade la Galaţi.
Mâine, norii domină cerul întreaga zi, deşi din loc în loc apar trecător şi câteva raze de soare. Plouă tot în vest, centru şi nord, iar vântul va fi mai insistent în nordul extrem şi pe crestele montane.Vremea va fi foarte caldă pentru data din calendar şi duminică, dar în general instabilă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar