full screen background image

Ministerul Apelor şi Pădurilor va relua plata compensaţiilor pentru proprietarii de păduri din arii protejate

pardauAcesta este anunţul făcut de  deputatul de Vatra Dornei , Dumitru Pardău.
Potrivit acestuia, plăţile au fost sistate din 2010, deşi erau reglementate prin lege.
“Prin hotărîrea de guvern 1071 din 2006, s-a stabilit acordarea unor compensaţii băneşti pentru proprietarii care deţin păduri în zone protejate, în arii speciale. Practic, au un regim special. În judeţul Suceava avem 8,600 de hectare îna ceastă situaţie. Pînă în 2009 inclusiv, toţi cei care au întocmit dosare pentru această compensaţie, pentru că se face un dosar de către proprietar, împreună cu ocolul silvic pe raza căruia are suprafaţa de teren, verificat şi aprobat de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic, după care Guvernul, MinisteruL Apelor şi Pădurilor, trebuie să acorde această compensaţie. Problema este că din 2010, aceste compensaţii nu s-au mai acordat.”
Deputatul liberal a mai spus că Ministerul pentru Ape şi Păduri a demarat inventarierea pădurilor aflate în arii protejate, precum şi a dosarelor depuse de proprietari.
“Am luat legătura cu primarii de pe raza cărora se află Parcul Naţional Călimani pentru a inventaria toate dosarele depuse, am luat legătura şi cu ITRSV Suceava pentru a prezenta o situaţie punctuală în cazul acestei suprafeţe, în vederea obţinerii cît mai rapide a sumelor compensatorii.”
Pardău spune că, în urma discuţiilor cu Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, se va negocia cu Comisia Europeană pentru asigurarea acestor plăţi din fonduri europene, din 2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar