full screen background image

Primăria va ajuta financiar persoanele afectate de deflagraţia din cartierul Burdujeni

Ajutor-socialPrimarul Ion Lungu a declarat că Direcţia de Asistenţă Socială Primăriei a demarat o anchetă socială în cazul celor 8 familii, iar ajutorul financiar va fi proporţional cu pagubele.

“Primăria municipiului Suceava este alături de familiile care au suferit pagube ieri, în urma exploziei din cartierul Burdujeni. Deja am făcut un inventar acolo, cu Direcţia de Asistenţă Socială şi cu Serviciile de Urgenţă. Se pare că sunt 8 garsoniere care au fost deteriorate mai mult sau mai puţin. În funcţie de pagube vom stabili un ajutor financiar pentru cele 8 familii dar şi pentru proprietarul garsonierei”, a declarat primarul Ion Lungu.

O persoană de 50 de ani a ajuns ieri la Spital cu răni grave în urma unei explozii în apartamentul său de pe strada Prieteniei, cartierul Burdujeni.

Explozia a fost atât de puternică, încât bucătăria şi balconul imobilului au fost distruse. Din balcon au sărit bucăţi la 10 metri, avariind un autotursim parcat în vecinătatea blocului. În deflagraţie, au fost distruse şi uşile celorlalte garsoniere, aflate la parterul blocului. Cauza exploziei a fost o acumulare de gaze.

comments

comments




Leave a Reply

avatar