full screen background image

Atenţionare de cod galben de ploi în Bucureşti şi 21 de judeţe

Mploieteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi. Acesta intră în vigoare din această noapte, de la ora 2.00, şi e valabilă până miercuri la ora 15.00. În acest interval, sudul ţării cu precădere se vor semnala ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Va ploua pe arii extinse în regiunile sudice, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor cumula peste 40-50 l/mp. În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sudul teritoriului local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv zona sa montană şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70-80 km/h, dar local şi temporar şi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu rafale de 50-60 km/h.

comments

comments




Leave a Reply

avatar