După ce şeful executivului s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii socialiştilor francezi, astăzi prim ministrul va avea întrevederi cu preşedintele Franţei, François Hollande (foto), şi cu premierul Jean-Marc Ayrault.
Prioritatea vizitei este relansarea parteneriatului strategic dintre România şi Franţa, în condiţiile în care Hexagonul este al treilea partener comercial al ţării noastre.
Pe lângă temele economice, pe agenda discuţiilor bilaterale se află şi aderarea României la spaţiul Schengen dar şi problema integrării romilor.
Premierul Ponta a anunţat că a discutat înainte de plecare cu preşedintele Băsescu despre sprijinul pe care România l-a acordat şi îl mai poate acorda autorităţilor de la Paris în intervenţia din Mali, astfel ca mesajul pe care îl va transmite preşedintelui francez să fie unul comun.
Victor Ponta se va întâlni şi cu reprezentanţii celor mai importante 16 companii franceze. (digi24.ro)
Leave a Reply