full screen background image

Termica sistează furnizarea agentului termic la scările de bloc cu datorii mari.

Termica440 de apartamente din cartierele Burdujeni şi George Enescu rămân în continuare fără căldură şi apă caldă. Termica sistează furnizarea la scările de bloc cu datorii mari.

Ultimele debranşări s-au făcut marţi, dar conducerea Termica va continua debranşările dacă asociaţiile de proprietari nu respectă graficele de eşalonare a datoriilor.

Bunii platnici de la asociaţiile 31, 38 şi 41 sunt afectaţi şi ei de măsurile extreme, în lipsa unor racorduri individuale.

Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a precizat  că unitatea are dreptul să oprească furnizarea apei şi căldurii nu doar la nivel de bloc, ci chiar la întreaga asociaţie, dacă restanţele depăşesc 90 de zile.

Şeful de la Termica a mai adăugat că stocurile de cărbune sunt la limita de avarie; cele 8 mii de tone pot asigura căldura şi apa caldă până în primele zile ale lunii martie.

În aceste condiţii, echipele mixte ale Primăriei, Termica şi asociaţiilor vor continua vizitele la datornici, pentru a-i convinge să achite măcar o parte din restanţe.

comments

comments




Leave a Reply

avatar