full screen background image

Inspectoratul de Poliţie Suceava este solicitat să asigure o mai mare atenţie unităţilor de învăţământ

sinescu_florinPrefectul Florin Sinescu a cerut din nou poliţiştilor să deplaseze efective sporite în zonele şcolilor, pentru a preîntâmpina producerea faptelor antisociale.

El spune că numai prin prezenţa echipajelor de Poliţie în stradă infractorii vor fi descurajaţi, iar situaţia ţinută sub control.

“Vrem să asigurăm o mai bună securitate pentru elevi, atât în interiorul şcolilor, cât şi în jurul şcolilor, la intrarea la ore şi la ieşire seara. Există echipaje de poliţie la toate şcolile din judeţ. Am solicitat chiar la şedinţa de bilanţ celor din poliţia suceveană să acţioneze foarte mult pe partea de prevenţie, să identificăm toate aceste probleme la nivelul şcolilor şi să intervenim cât se poate de operativ ca să nu mai ajungem să avem probleme, elevii să ştie de prezenţa poliţiei,”  a spus  prefectul.

Şeful IPJ Suceava, comisarul Marcian Colman, a declarat, la rândul său, pentru VIVA FM că siguranţa în şcoli este principala prioritate a Poliţiei:  “Nu trebuie să ne ceară domnul prefect pentru că asta este prioritatea noastră numărul 1. Am avut şedinţă cu tot efectivul şi acest lucru s-a transmis: şcolile sunt prioritatea noastră numărul 1, intrarea şi ieşirea elevilor. Noi asta o facem fără să ne-o ceară nimeni”.

[clmn]

comments

comments




Leave a Reply

avatar