full screen background image

Peste 160 de tone de ciment au fost “uitate” la sediul Poliţiei de Frontieră din Rădăuţi, din 2008

cimentŞeful Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a prezentat  în şedinţa ordinară de astăzi din partea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră o adresă prin care atrage atenţia autorităţilor sucevene că după inundaţiile din 2008, la sediul Poliţiei de Frontieră  din Rădăuţi, au rămas 160.500 kilograme de ciment. Acesta este depreciat şi afectează spaţiile de depozitare ale instituţiei. Consilierii judeţeni au format o comisie pentru a analiza această situaţie.

“O comisie va analiza situaţia de la Rădăuţi, o situaţie care este din punctul meu de vedere inacceptabilă. Ştiu că în acea perioadă au fost foarte multe dificultăţi cu inundaţiile, au mai fost şi în 2010 astfel de calamităţi şi e păcat că 160 de mii de kg de ciment rămân acolo nefolosite. De asta, am decis constituirea acestei comisii condusă de Ilie Niţă şi sper ca în scurt timp să vină cu un punct de vedere complex ca să vedem ce putem face mai încolo. Pe de o parte e păcat că s-au cheltuit nişte resurse şi că acele cantităţi nu au ajuns la cei care au avut nevoie atunci, dar pe de altă parte mai avem o dificultate pentru că nu ştiu ce o să facem cu acel ciment”, a declarat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar