full screen background image

Olanda şi Germania şi-au arătat disponibilitatea de a relua discuţiile referitoare la aderarea României la Spaţiul Schengen

schengenjpgOlanda şi Germania şi-au arătat disponibilitatea de a relua discuţiile referitoare la aderarea României la Spaţiul Schengen, după publicarea raportului MCV, precizările fiind făcute în cadrul întrevederilor organizate  în marja Consiliului miniştrilor de externe .
Totodată, în discuţiile cu cele două părţi, s-au evidenţiat relaţiile foarte bune de cooperare la nivel operativ şi s-a reiterat disponibilitatea de a trimite în Olanda şi Germania poliţişti români care să lucreze împreună cu colegii lor.

“Dialogul cu miniştrii olandez şi german s-a concentrat pe un schimb de idei şi puncte de vedere circumscris finalizării procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, demnitarul român reiterând dorinţa ca la 7 martie 2013, cu ocazia Consiliului JAI, să fie adoptată Decizia de eliminare a controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Omologii din Germania şi Olanda au arătat deschidere şi disponibilitate spre dialog în sensul adoptării Deciziei, precizând că după publicarea raportului MCV, vor relua discuţiile la nivel intern, pe palierul guvernamental şi parlamentar, în legătură cu acest subiect”, informează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.

Totodată, în discuţiile cu cele două părţi, s-au evidenţiat relaţiile foarte bune de cooperare la nivel operativ şi s-a reiterat disponibilitatea de a trimite în Olanda şi Germania poliţişti români care să lucreze împreună cu colegii lor.

De asemenea, la o întrevedere cu delegaţia Republicii Irlanda, cele două părţi au semnat un acord interguvernamental privind cooperarea în prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, spălării banilor, criminalităţii organizate, traficului de persoane, terorismului, finanţării terorismului şi a altor infracţiuni grave.

“Acest moment a avut o semnificaţie aparte în ansamblul relaţiilor bilaterale, în contextul deţinerii de către Republica Irlanda a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Prevederile noului acord se circumscriu priorităţilor UE, fiind vizate prevenirea şi combaterea traficului de droguri, protecţia datelor personale, precum şi destructurarea organizaţiilor suspectate de a fi implicate în contrabanda cu produse de tutun, cu bunuri de valoare istorică sau artistică aparţinând patrimoniilor culturale ale României şi Irlandei sau patrimoniului cultural internaţional.

Ministrul Radu Stroe, a avut joi o serie de întrevederi bilaterale organizate în marja Consiliului JAI, cu delegaţiile participante din Germania, Olanda şi Republica Irlanda. AGERPRES

 

 

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar