full screen background image

60 de elevi chiulangii, identificaţi de poliţişti prin barurile din Suceava

politiebarÎn perioada 15 – 16 ianuarie  2013,  poliţiştii din structurile de ordine publică şi poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, dar şi agenţii şi ofiţerii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au desfăşurat acţiuni în barurile şi unităţile de alimentaţie publică din zona unităţilor de învăţământ.

Scopul acţiunilor a fost creşterea gradului de siguranţă publică în mediul şcolar dar şi identificarea elevilor  care absentează de la cursuri şi frecventează  barurile.

26 de poliţişti au acţionat în cele două zile identificând 60 de elevi care absentau de la cursuri.

Au fost efectuate controale în 18 baruri de pe raza municipiului, administratorii acestora fiind instruiţi cu privire la responsabilităţile pe care le au cu privire la vânzarea de alcool şi tutun către minori.

De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991 modificată unor minori elevi pentru provocare de scandal în locuri publice, respectiv în zona unor unităţi de învăţământ.

Ofiţeri din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au purtat discuţii cu elevii care absentau de la cursuri în vederea responsabilizării acestora şi conştientizării urmărilor în plan juridic şi personal generate de adoptarea unui comportament de tip delincvent.

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar