full screen background image

Guvernul a adoptat ordonanţa care stabileşte că autorităţile locale decid indexarea taxelor

bani-leiGuvernul a adoptat ordonanţa care stabileşte că indexarea taxelor locale este la latitudinea autorităţilor locale şi nu reprezintă o obligaţie impusă de la nivel central, în contextul în care multe administraţii au decis deja majorarea taxelor invocând tocmai decizia de anul trecut a Guvernului.

Ordonanţa a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului şi va fi publicată tot miercuri în Monitorul Oficial, conform declaraţiilor anterioare ale premierului Victor Ponta.

Ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că documentul aprobat de Guvern prevede că “pentru anul 2013” autorităţile locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale şi amenzilor prevăzute în hotărârea de guvern aprobată în 2012, “cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale respective, adoptate de către acestea pentru anul 2012”.

Aceste hotărâri pot fi adoptate în termen de cel mult 20 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, iar sumele achitate de contribuabili peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale, cu termene de plată viitoare sau se restituie la cerere.

Ordonanţa a fost aprobată astfel într-o formă modificată comparativ cu varianta avansată la sfârşitul anului trecut, prezentată public tot miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În varianta iniţială, ordonanţa stabilea că în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare, iar autorităţile locale hotărăsc cu privire la aplicarea indexării.

Modificarea ordonanţei este explicată de Guvern prin observaţiile formulate în timpul consultărilor de către ministerele iniţiatoare şi avizatoare.

În luna decembrie 2012, Guvernul a emis o hotărâre conform căreia nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte în 2013 cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, precizând că, faţă de suma rezultată, autorităţile locale pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.

Premierul Victor Ponta declara că Guvernul nu face decât să comunice autorităţilor locale rata cumulată a inflaţiei, dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu 4% sau le pot majora cu maximum 36%.

Premierul Victor Ponta a precizat că autorităţile locale pot indexa sau nu taxele locale, dar a atenţionat că aceste taxe reprezintă o sursă de venituri a administraţiei locale, deoarece primarii nu vor primi în compensaţie bani din bugetul central.

comments

comments




Leave a Reply

avatar