full screen background image

Nici un drum din judeţ nu a fost închis, anunţă autorităţile, dar între Paltinu şi Vatra Moldoviţei, traficul se desfăşoară pe un singur sens de mers

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă în judeţ. Nici un drum din judeţ nu a fost închis, anunţă autorităţile. Prefectul Florin Sinescu, a declarat pentru VIVA FM, că această ninsoare puternică nu a creat pagube însemnate în judeţul Suceava.

“Începînd de 8 decembrie, împreună cu secţiile de drumuri naţionale, drumurile judeţene  şi comitetele locale de situaţii de urgenţă, am intervenit la nivelul judeţului, astfel încît toate drumurile au fost menţinute deschise. Am acţionat cu un număr de 243 de utilaje, cu sprijinul Direcţiei Silvice Suceava. Nu au fost înregistrate probleme în asigurarea alimentării cu energie electrică sau cu agentul termic. Toate drumurile sunt practicabile iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă”, a spus prefectul.

Poliţiştii rutieri au impus o restricţie de circulaţie maşinilor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t, pe DN 17A, între localităţile Vatra Moldoviţei şi Ciumârna şi între localităţile Paltinu şi Vatra Moldoviţei.

Autorităţile anunţă că între Paltinu şi Vatra Moldoviţei, traficul se desfăşoară pe un singur sens de mers. Pe carosabil este zăpadă frămîntată şi amestecată cu material antiderapant.

S-a acţionat cu  14 autoutilaje si  s-au raspandit  290  tone  material antiderapant pe DN 2, DN 15C, DN17, DN 29 , DN 2E, DN 2H, DN 2K. La această oră se înregistrează -6 grade Celsius.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul judeţului a hotărât ca astăzi să fie închise toate unităţile unităţile de învăţămînt din judeţ.

“În urma căderilor mari de zăpadă care au fost înregistrate în ultimele 48 de ore, împreună cu membrii Comitetului Judeţean de Urgenţă, am stabilit închiderea tuturor celor 823 unităţi de învăţămînt de la nivelul judeţului. Toţi copiii vor sta acasă ca să putem interveni la curăţarea părţii carosabile şi părţii pietonale. Este o măsură de precauţie pe care am luat-o”, a declarat Florin Sinescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar