full screen background image

Debutul campaniei electorale ascute disputa dintre fosta şi actuala conducere a judeţului

Unul dintre motivele de adversitate este amînarea alocării de fonduri pentru proiecte de dezvoltare.

Fostul şef al judeţului, GHEORGHE FLUTUR, declară că majorarea numărului locurilor de muncă a fost “o preocupare majoră” în timpul cît a deţinut puterea.

“Bunăstarea nu se poate realiza decât prin dezvoltare economică, locuri de muncă în Suceava. Acest lucru l-am început în mandatul de preşedinte realizând în parte modernizarea infrastructurii, a căilor de acces către Suceava şi de la  Suceava în alte direcţii. Trebuie să vedem de ce investitorii se opresc la Cluj, la Timioara, la Arad, în Prahova si de ce vin mai greu la Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.

În replică, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, CĂTĂLIN NECHIFOR, susţine că fondurile “au fost cheltuite fără cap”, fără a se ţine cont de posibilităţile existente: “Ne-am trezit înt-o situaţie complet anapoda. Atât firmele sucevene, dar şi alte firme din Romania au de recuperat foarte mulţi bani din partea autorităţilor locale. Lucrul acesta este cu atât mai grav cu cât încălcările vizează şi Legea finanţelor publice pentru că aceste administraţii teritoriale şi Consiliul Judeţean ar fi trebuit să fie chibzuiţi, să angajeze cheltuieli în limita sumelor disponibile”,  acuză Cătălin Nechifor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar