Aproape 700 de fălticeneni trebuie să se prezinte la sediul Primăriei pentru actualizarea dosarelor în baza cărora primesc diverse alocaţii şi ajutoare din partea statului, de astăzi până pe 30 noiembrie.
Este vorba de reactualizarea dosarelor privind alocaţiile de susţinere a familiei, iar beneficiarii trebuie să aducă la Serviciul de asistenţă socială, după caz, adeverinţe de elev, adeverinţe de salariat, adeverinţe de la Administraţia financiară, cupoane de pensie, şomaj, alocaţii pentru copii.
Aceleaşi documente sunt necesare şi în cazul reactualizării dosarelor pentru ajutorul social.
În cazul neactualizării documentelor specificate, plăţile pentru cele două forme de sprijin vor fi sistate din luna decembrie 2012.
Leave a Reply