full screen background image

Verdict final: IPS Pimen a colaborat cu Securitatea

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, a fost colaborator al Securităţii comuniste – acesta este verdictul dat de Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursul formulat.

Potrivit datelor CNSAS, el a fost informator în perioada 1975 – 1977 sub numele conspirativ SIDOROVICI.

Documentele citate arată că în perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire.

După întoarcerea de la o specializare în Republica Federală Germania, actualul arhiepiscop a fost înregistrat ca informator intern DIE cu scopul pregătirii lui “cu sarcini în exterior”, sub numele conspirativ PETRU.

În 1979 Securitatea propunea abandonarea informatorului întrucît acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, revenind în ţară mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice.

În replică, Pimen spune că nu a avut nici un angajament scris cu fosta Securitate şi că numele conspirative SIDOROVICI şi PETRU au fost date de foştii ofiţeri cu care a avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti.

comments

comments