full screen background image

Investiţiile la Aeroportul Ştefan cel Mare merg mai departe

În următoarea perioada Consiliul Judeţean va demara şi un proiect de modernizare a aerogarii. Acesta va fi legat de proiectul mare de dezvoltare a pistei, inlocuirea balizajului si a turnului de control.

“Ne dorim să modernizăm aerogara prin înlocuirea tâmplăriei metalice geam simplu. Aerogara nu are modernizare în acest sens, tâmplăria este de prin anii 60-70, nu este eficentă nici din punctul de vedere al transferului termic, nici nu arată bine, pentru că această tâmplărie s-a deteriorat în timp. Vrem să înlocuim şi o parte din finisajele exterioare şi cele interioare, care şi ele s-au deteriorat. Încercăm să schimbăm şi faţa Aerogării, pentru că aceasta este poarta de intrare şi ieşire din judeţ”, a declarat şeful administrativului judeţean, Cătălin Nechifor.

Valoarea proiectului de modernizarea a aerogării se ridică la 4 miliarde lei vechi,iar termenul de finalizare a lucrărilor va ajunge la 24 de luni. Proiectul mare de modernizare al Aeroportului Ştefan cel Mare finanţat din fonduri europene cu contribuţia guvernului implicit a Consiliului Judeţean este la stadiul de prezentare a ofertei pe sistemul electronic de achizitii publice iar pe 7 noiembrie va fi deschisa licitatia.

Valoarea totală a proiectului este 132 milioane lei fara tva cu termen de executie 2 ani. Aeroportul va beneficia de o pista de asfalt elastic care se comporta bine la schimbarile climatice şi de un modern sistem de balizaj.

comments

comments