full screen background image

Deţinuţii cu pedepse de până la 6 ani de închisoare ar putea fi graţiaţi

Proiectul de lege intitulat “Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”, este iniţiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi de către preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Păun.

Proiectul prevede ca pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate. Iniţiativa legislativă a celor doi deputaţi a fost depusă la Cameră.

Totodată proiectul prevede şi graţierea minorilor trimişi într-o şcoală specială de muncă şi reeducare. De asemenea, prevede graţierea cu o treime a pedepselor cu închisoarea între 6 şi 8 ani inclusiv, graţierea cu o cincime a pedepselor cu închisoarea între 8 şi 10 ani inclusiv. (JURNALUL.ro)

comments

comments