full screen background image

Asfaltarea cu fonduri europene se împiedică de ridicarea carosabilului la nivel

Asfaltarea cu fonduri europene se împiedică în aducerea carosabilului la nivel.

Conducerea Primariei sucevene a cerut astazi constructorilor să urgenteze ridicarea la nivelul carosabilului a capacelor de canal de pe bulevardul principal şi a intrărilor în curţile unor case de pe străzile Victor Babes, Căpitan Grigore Andrei şi Plevnei.
Primarul Ion Lungu a solicitat suplimentarea personalului, pentru ca investiţia să se finalizeze până la jumatatea lunii octombrie.
Ar fi necesar să facem măcar 30 de ridicări la nivel pe zi. Din ceea ce s-a raportat se ridica undeva la jumatate, 15 canale se ridică la nivel.În acelaşi timp se încep marcajele rutiere din cartierul Burdujeni Sat, căpitan Grigore Andrei, Plevnei, Victor Babeş. Sunt şi câteva curţi rămase la diferenţă de nivel faţă de stradă. Trebuie să găsească constructorul o soluţie. Degeaba am făcut şoseaua modernizată dacă cetăţenii nu pot ieşi din curte”, a declarat Lungu.

Primarul Ion Lungu a  mai adăugat că în aceste zile vor fi montate şi cele 2 rosturi de dilatare la pasarela CFR Burdujeni, lucrarea fiind amânată din cauza ploilor de săptămâna trecută.

comments

comments