Loredana Toma este triplă campioană la Europenele de la Moscova din 2021, ocazie cu care a doborât şi recordul european la stilul smuls, în limitele categoriei 64 kg.
Tot la Moscova, Loredana a obţinut aurul la smuls cu 114 kg, nou record european. Tot ea stabilise vechea performanţă (113 kg), pe 29 ianuarie 2020, la Roma.
La masculin, titlul de cel mai bun halterofil european din 2021 a revenit georgianului Laşa Talahadze, campion european, mondial şi olimpic în 2021, deţinătorul recordurilor la smuls, aruncat şi total la cat. +109 kg, cu 4.750 de voturi.
Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul festivității de deschidere a celei de-a 100-a ediții a Campionatelor Europene de haltere pentru seniori care vor avea loc pe 27 mai, la Tirana (Albania).
Loredana Toma – Campioană antrenată la Botoșani
Loredana Toma s-a născut pe 10 mai 1995, în Ibănești, și a activat la Clubul Sportiv Botoșani, antrenată de Constantin Urdaș.
Și-a petrecut copilăria la Ibănești, unde a fost descoperită la vârsta de 12 ani de către selecționerii Clubului Sportiv Botoșani.
La doar 17 ani a câștigat trei medalii de aur la Campionatul European de juniori II organizat la Izvorani, în România. A triumfat apoi la Campionatul Mondial din Slovacia, unde a devenit campioană mondială la categoria juniori II. În același an s-a calificat şi pentru Campionatul European de haltere pentru juniori şi tineret desfășurat în din Eliat, Israel, unde a câștigat trei medalii de aur.
La 18 ani a obţinut două medalii de argint şi una de bronz, dar și locul IV la mondialele de la Wroclaw, Polonia și aurul la stilul smuls, la Grand Prix-ul Federaţiei Internaţionale de Haltere organizat la Baku, Azerbaidjan. În 2014 își adaugă în palmares trei medalii al Campionatele Europene de la Tel Aviv, Israel, iar în 2016 o medalie de aur şi două de argint la Campionatul European de haltere U23 de la Eliat, Israel.
În 2013 a părăsit Clubul Sportiv Botoşani, pentru a opta la seniori, în București. În anul 2017 a devenit campioană europeană la seniori, la Campionatului European de Haltere de la Split, cu trei medalii de aur câștigate.
În același an câştigă alte trei medalii de aur, la secţiunea de tineret a Campionatului European de la Durres, Albania, dedicat juniorilor şi tinerilor U23. La Campionatul Mondial de la Aneheim, în decembrie 2017, a câștigat din nou aurul.
Vă recomandăm să citiți și: