full screen background image

VIDEO Un lup și un leu – ultimele animale salvate din Ucraina de Asociația Casa Lui Patrocle

Roxana Ciornei, președinta Asociației Casa Lui Patrocle, a fost prezentă în emisiunea “Idei și Oameni”, în dialog cu jurnalista Iulia Sîrghi-Covalciuc.

Aceasta a venit cu informații despre sprijinul pe care îl oferă asociația în această perioadă refugiaților din Ucraina, despre animalele salvate, dar și despre situația câinilor fără stăpân din municipiu.

Asociația Casa lui Patrocle Suceava și-a anunțat sprijinul și asistența pentru familiile din Ucraina care intră în România prin Vama Siret însoțite de animale, INDIFERENT DE SPECIA ACESTORA. Au făcut toate eforturile umane pentru a găsi soluții de cazare, adăpostire și asistență veterinară pentru animalele care au avut nevoie de sprijin – indiferent de specie (câini, pisici, cabaline, taurine, bovine, păsări).

„Siguranța oamenilor este acum prioritatea autorităților. Însă prin profilul activității noastre de Protecția a Animalelor, prioritizăm și soarta victimelor colaterale, a necuvântătoarelor care au nevoie de ajutor. Am făcut toate eforturile umane pentru a găsi soluții de cazare, adăpostire și asistență veterinară pentru animalele care au avut nevoie de sprijin. Timp de o lună toată activitatea de la Casa lui Patrocle s-a modificat, s-a schimbat, putem scrie o carte la sfârșitul acestei perioade”, a spus Roxana Ciornei, președintele Asociației Casa lui Patrocle.

Roxana Ciornei a vorbit despre un adevărat fenomen din municipiu, scăpat de sub control, este vorba despre puii care apar de 2 ori pe ani, din cauza lipsei de sterilizări și a făcut apel la autoritățile locale pentru a lua măsuri, spunând că este nevoie de o mai bună comunicare pentru a rezolva problema:

„Această problemă va rămâne pentru totdeauna dacă nu se schimbă strategia. Primăria deține Adăpostul din Lunca Sucevei, un adăpost foarte în regulă cu medic veterinar și cu voluntari, se capturează câini și se duc în adăpost, se sterilizează, se promovează pentru adopții. Pentru asta îi felicităm! Autoritățile trebuie să înțeleagă că noi trăim și suportăm efectele acestui fenomen scăpat de sub control, înmulțirea necontrolată a câinilor. Trebuie să lucrăm mai mult la cauză, mai multe sterilizări.”

Puteți viziona interviul integral, mai jos:

comments

comments