full screen background image

Două spitale din Iași vor beneficia de investiții în aparatură și echipamente medicale în valoare de 5,2 milioane de lei

Spitalul „Sfânta Maria” și cel de Neurochirurgie „Prof. N. Oblu” vor beneficia de investiții în aparatură și echipamente medicale în valoare de 5,2 milioane de lei. Proiectul de hotărâre privind aceste investiții va fi dezbătut de consilierii județeni în cadrul întrunirii din data de 29 iulie. Fondurile au fost alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, Spitalului de Neurochirurgie revenindu-i 2,7 milioane de lei, iar Spitalului ”Sf. Maria” 2,5 milioane de lei. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Iași, aleșii județului vor trebui să își dea votul cu privire la aprobarea participării Consiliul Județean la achiziționarea aparaturii și echipamentelor cu sume în cuantum de minimum 10% din valoarea acestora, conform prevederilor art. 198 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments