Zi de luni cu gândul la evenimente deosebite. Alături de Ada și Călin a fost prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, cu noutăți despre colocviul PATRIMONIUL CANONIC – SUPORT AL VITALITĂȚII ȘI DIVERSITĂȚII CULTURALE.
Cel de-al 7-lea Colocviu Internațional este organizat de CODFREURCOR (Colegiul Doctoral Francofon Regional în Domeniul Științelor Umaniste), în colaborare cu Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația Bibliotecarilor din România – Filiala Suceava, în perioada 4 – 6 aprilie, la Suceava.
Prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu: ”Acest colocviu este organizat de Biblioteca Universității ”Ștefan cel Mare”, în primul rând, și este la a III-a ediție. Anul acesta am venit cu axa Colegiului Doctoral Francofon, din Europa Centrală și Orientală, pentru că Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava face parte din acest colocviu și am îmbogățit Colocviul Bibliotecii care este dedicat Zilei Bibliotecarului, Zilei Drepturilor de Autor, și Zilei Internaționale a Cărții de pe data de 23 Aprilie. I-am adăugat această dimensiune doctorală, am adus Colegiul Universitar Francofon Doctoral din Europa Centrală și Orientală, ca o nouă axă, pentru a atrage cercetători, într-o activitate de cercetare regională. ”
Colocviul se dorește a fi un spațiu al dialogului aflat sub semnul DIVERSITĂȚII, bazat pe un potențial cultural și intelectual puternic, aflat în așteptarea descoperirii și a valorizării sale în instituția numită Bibliotecă. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a devenit un nod de atractivitate și un centru de creștere și dezvoltare a entităților creative, ca forme fundamentale ale societății bazate pe cunoaștere.
Iar în cadrul ei, Biblioteca academică a putut dezvolta, independent sau în parteneriat, o serie de forme de dialog și schimb de practici, precum: simpozioane naționale cu participare internațională, întâlniri cu autorii cărților, ateliere, dezbateri, seminarii, mese rotunde, având ca scop, pe de o parte, cunoașterea sau promovarea actului cultural, iar pe de altă parte, interesul tuturor celor care doresc să dezvolte un dialog cultural și științific.
Organizarea colocviului, în colaborare cu Colegiul Doctoral Francofon Regional în Domeniul Științelor Umaniste, constituie o nouă abordare a acestor reuniuni, care au ca scop apropierea cercetătorului – ce poate fi tânăr cercetător, dascăl, formator, colaborator al bibliotecii, sau pur și simplu un CITITOR pasionat de lectură, al spațiilor cărții clasice sau al colecțiilor virtuale.
Mai mult despre evenimentul, care se va desfășura în perioada 4-6 aprilie, aflați în interviul de mai jos.