full screen background image

Gregorian Bivolaru va fi eliberat condiționat din penitenciar

Fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, va fi eliberat condiționat în cursul zilei de miercuri din Penitenciarul Bistrița, după ce decizia dată săptămâna trecută de judecători nu a fost contestată de către procurori.

Potrivit informațiilor furnizate de Judecătoria Bistrița, nu a fost depusă nicio contestație la decizia dată în dosarul 6859/190/2017 privind liberarea condiționată a lui Bivolaru, termenul expirând pe 12 septembrie, la ora 24,00.

Decizia a fost dată pe 7 septembrie și a rămas, astfel, definitivă.

“În baza art. 587 Cod procedură penală, admite cererea de liberare condiționată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința Penală nr. 2591/2016 a Tribunalului București, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiționată a petentului Bivolaru Gregorian. (…) Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în sentința Judecătoriei Bistrița.

Bivolaru a fost însă condamnat în 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în rejudecare, la șase ani de închisoare cu executare.

Procurorii au susținut la procesul de la ICCJ că, în perioada 2002 — martie 2004, Gregorian Bivolaru, folosindu-se de calitatea declarată de “profesor yoga” și “mentor spiritual”, prin abuz de autoritate și ținere în stare de aservire, a recrutat, în scopul exploatării sexuale, o minoră, cursantă yoga, cu care a întreținut, în mod repetat, acte sexuale și de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani și alte foloase. De asemenea, potrivit procurorilor, Bivolaru a atras, prin asigurarea mijloacelor financiare de subzistență și remiterea altor foloase materiale, pe Maria Mirona Farcași, cursantă yoga, în practicarea unor acte sexuale cu minora M.D. Gregorian Bivolaru a mai fost acuzat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum și în aprilie 2003, a întreținut acte sexuale cu alte două minore, folosindu-se de calitatea sa de mentor spiritual.

Bivolaru a reușit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reținut, pe 4 aprilie 2005, de poliția suedeză în orașul Malmo. Ulterior, autoritățile suedeze i-au acordat azil politic.

Liderul spiritual al MISA a fost prins pe 26 februarie 2016 în Franța. După condamnare, mandatul european de arestare pe numele lui Bivolaru a fost implementat în Sistemul Informatic Schengen, ca urmare a emiterii acestuia de către Tribunalul București în urma sentinței definitive date de ÎCCJ. Pe numele lui a fost emis și un mandat de urmărire internațională, specific țărilor care nu sunt conectate la SIS.

Gregorian Bivolaru a fost adus în România în vara anului trecut sub escortă, după ce magistrații francezi au decis că acesta poate fi extrădat.

AGERPRES

comments

comments