full screen background image

Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legii privind organizarea referendumului

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire.

“Cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art.151 alin.(3) din Constituția României. Guvernul stabilește, prin hotărâre, data referendumului și aduce la cunoștință publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată”, se arată în proiect.

Inițiativa legislativă mai prevede că proiectul legii constituționale, adoptat de către fiecare cameră a Parlamentului sau de către camerele reunite, în caz de divergență, se trimite în termen de două zile Curții Constituționale, care procedează potrivit legii.

“Dacă se constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată”, se mai arată în text.

Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

AGERPRES

comments

comments