full screen background image

23 august – Atmosferă medievală

S-a încheiat cea de- a XI-a ediție a Festivalului de Artă Medievală de la Suceava de câteva zile, dar cu siguranță ecourile vor exista o vreme și amintirile se vor șterge și mai greu.

Nici nu e cum altfel, dacă e să ținem seama chiar și doar de parada ce a deschis festivalul. Au parcurs costumați cel mai lung traseu din țară, de 8 km, cavaleri și domnițe, muzicanți și bufoni, cai gătiți de sărbătoare și aruncători de flăcări de pe la noi, dar și de pe alte meleaguri, precum și numeroși privitori.

Normal că cei din fruntea urbei au fost mândri de cele întâmplate de-a lungul acestei săptămâni. Cu siguranță au concluzionat că cei 200 000 de lei investiți în evenimentele săptămânii trecute nu au fost aruncați de pomană în șanțul de apărare, chiar dacă s-au mai găsit unii cârcotași care au dezaprobat mărimea sumei. Acum n-am de unde să știu exact pe ce s-au cheltuit acești bani, dar știu că rezultatul a fost spectaculos, dacă este să ne amintim cele întâmplate între zidurile din vremuri medievale. Să privim însă puțin și dincolo de ele.

Mii de suceveni au urcat dealul cetății. Cei mai mulți cu mașina, neîndrăznind să urce treptele neluminate ce-ți puteau purta pașii până pe platoul cetății la ceas de seară. Deși am apreciat atmosfera medievală din șanțurile de apărate și dintre ziduri, pe cea medievală din Parcul Șipote, n-am reușit să o gust nici măcar pe un sfert. Mirosul nu tocmai plăcut și întunecimea la ceas de seară ce dominau împrejurimile, ar fi putut părea un pericol mai mare vizitatorului născut în secolul XXI, decât li se părea oștenilor lui Ștefan asaltul turcilor.

Dar să revenim între zidurile cetății, acolo unde chiar s-a putut gusta în cel mai bun mod cu putință atmosfera medievală. Și nu doar de cei ce au studiat istoria patriei, cu ani în urmă, cu mai multă aplecare decât se face în ultima vreme. Ci chiar și de cei ce se luptă în spațiul virtual pe tot felul de gadgeturi, cunoscând mai bine istoria jocurilor online. Au fost chiar tineri ce nu doar au privit spectacolul, ci s-au implicat direct în manifestări, răspunzând apelului Muzeului Bucovinei de a voluntaria la acest eveniment. Felicitări lor, felicitări organizatorilor, felicitări și spectatorilor ce au dovedit interes pentru eveniment!

Cu speranța că la ediția centenară de anul viitor se vor face mai multe și pentru cele ce se pot întâmpla în împrejurimi și nu doar între zidurile Cetății de Scaun a Sucevei, tragem linie și urăm viață lungă Festivalului de Artă Medievală “Ștefan cel Mare” de la Suceava!

comments

comments