full screen background image

Accident în lanţ în Suceava, cauzat de un şofer care nu a păstrat distanța în mers

În cursul după-amiezii de luni, în jurul orei 18.00, un tânăr, de 22 ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Doja din Suceava, direcția Ițcani-Burdujeni, nu a păstrat distanța în mers.

Astfel, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Cristinești, județul Botoșani.

În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul de 22 de ani a fost proiectat în autoturismul care era condus, în fața sa, de către un alt bărbat, de 32 ani, din orașul Salcea.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a şoferului de 32 de ani.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, și li s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal, privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

comments

comments