full screen background image

25 iulie – Împlinire pentru toți

Am recitit de curând parabola lingurilor lungi.

Pentru cei care ați uitat-o, e aceea în care omul pios îl roagă pe Dumnezeu să-i arate Raiul și Iadul. Condus în fața a două uși, omul le deschide pe rând. În fiecare dintre cele două încăperi, același decor, doar protagoniștii sunt diferiți. Câte o masă mare, rotundă, în mijlocul căreia e un vas cu tocană ce împrăștie mirosuri îmbietoare. Și-n jurul fiecărei mese, oameni ce poartă legate de mâini linguri incomode ce ajung la vas, dar sunt prea lungi pentru a fi duse la propria gură. Iar dacă într-o cameră oamenii sunt triști, slabi și bolnăvicioși, căci nu se pot hrăni de unii singuri, în cealaltă cameră același tip de linguri nu-i împiedică pe cei adunați în jurul mesei să fie zâmbitori, bine hrăniți și să vorbească între ei. Pentru că au înțeles că doar ajutându-se unii pe ceilalți ar putea fi bine fiecare.

Frumoasă parabolă! Aș striga-o în gura mare peste tot: în școli, pe stradă, la un concert, prin birourile pe care trebuie să le străbat atunci când am de plătit taxe, prin saloanele impersonale prin care poposesc bolnavi, în camera unde se joacă frații. Oriunde sunt oameni. Oameni mici și mari. Cu speranța că o parabolă e creditată mai ușor și mai mult decât simplele cuvinte ale unui învățător.

Ne lovim la tot pasul de oameni triști… și slabi… și bolnăvicioși. Care nu vor să înțeleagă că, deși e destul din toate pentru fiecare, nu poate avea niciunul decât ajutat de celălalt. E destulă mâncare, sunt destui bani, e destulă cunoaștere pentru toți. Doar că nu se poate întâmpla să le avem și să ne bucurăm de ele în singurătate.

Trebuie să învățăm să dăruim. Întâi noi, cei mai vârstnici, dacă nu avem exercițiul dărniciei. Apoi pe cei mici. Să dăruim, pentru că numai așa vom primi la rândul nostru.

Copilul poate învăța să dăruiască între prieteni. Începând cu jucăria preferată și terminând cu bucuria petrecerii timpului în jurul unui joc alături de ceilalți, chiar dacă nu e el mereu câștigătorul.

Copilul poate învăța să dăruiască în familie. Începând cu o bucată din ciocolata preferată, fratelui mai mare, și terminând cu timpul liber pe care acceptă să îl petreacă nu în fața calculatorului, ci stând de vorbă cu un părinte obosit.

Copiii pot învăța să dăruiască la școală. Începând cu pixul acela senzațional adus din ultima călătorie a mamei de peste hotare și terminând cu înțelegerea rezolvării unei probleme mai complicate de aritmetică.

Dar pentru a învăța copilul mai lesne, e musai să învăț mai întâi eu, adultul, și să o fac în prejma celui mic cât mai des. Doar așa poate crește numărul mesenilor cu zâmbetul pe buze din parabola amintită la început. Doar așa putem fi cât mai mulți împliniți, deci fericiți. Mici și mari. Și dozele de educație tot cu astfel de linguri pot fi servite.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Lasa un raspuns

Fii primul care comenteaza!

avatar

wpDiscuz