full screen background image

Concediu suplimentar pentru salariaţii Primăriei Suceava care lucrează pe calculator

Mai multe categorii de personal din cadrul Primăriei municipiului Suceava vor va avea parte de un supliment la concediul de odihnă.
Este vorba despre lucrătorii de la Direcţia de Evidenţă a Persoanei, Direcţia Administraţiei Pieţelor, Direcţia Generală a Domeniului Public, Direcţia de Ecologizare şi Direcţia de Asistenţă Socială, aceştia urmând a se bucura de 5 zile de concediu în plus faţă de ceilalţi salariaţi.

Conform Compartimentului “Evaluare factori de risc din mediul de viaţă şi muncă” al Direcţiei de Sănătate Publică, printre angajaţii beneficiari se numără 437 de persoane care lucrează cu computere şi imprimante şi care sunt expuse la iluminarea ecranului; fenomenul de vibrare a imaginilor; heterogenitatea spectrală a culorilor; dimensiunea, forma şi conturul caracterelor; contrastul imaginii, dar şi la solicitare pentru vederea de aproape.

În condiţii de expunere la microclimat cald nefavorabil, gaze de ardere, ortostatism prelungit, cădere pe pavimente lunecoase şi accidente mecanice, de concediu de odihnă suplimentar de 5 zile vor avea parte doi angajaţi de la Serviciul pentru situaţii de urgenţă, respectiv de la centrala termică a Primăriei.

comments

comments