full screen background image

Accident în Volovăţ, provocat de un şofer care conducea cu o alcoolemie de peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat

Duminică, în jurul orei 19.25, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 209K, pe raza comunei Volovăț, un localnic, de 38 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Din acest motiv, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar, de un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a doi minori, de 1 an, respectiv de 12 ani, pasageri în autoturismul care circula regulamentar.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru tânărul de 20 de ani, și de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 38 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments