full screen background image

Măsuri suplimentare care trebuie luate de fiecare primărie, în vederea depășirii fără incidente a perioadei caniculare

În ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au dispus măsuri suplimentare care trebuie luate de fiecare primărie și de fiecare cetățean înparte, în vederea depășirii fără incidente a perioadei caniculare. Prefectura Suceava a transmis către VIVA FM adresa nr. 11892/29.06.2017.

1. Identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate cu risc ridicat de incendiu și asigurarea protecției specifice

2. Verificarea zilnică a instalațiilor de stingere și rezervelor de substanțe stingătoare

3. Verficarea protejării de razele soarelui a recipienților (alte ambalaje) ce conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate

4. Verificarea utilajelor, inclusiv agricole, astfel încât să nu constituie surse de aprindere

5. Restricționarea unor lucrări ce creează condiții favorizante pentru producerea de incendii

6. Intensificarea acțiunilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole, vegetație forestieră, locuri de agrement

7. Interzicerea focului deschis în zone cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune și pe timp de vânt

8. Interzicerea preparării hranei în locuri deschise în incinte, depozite, locuri de agrement

9. Interzicerea utilizării focului deschis la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie

10. Supravegherea copiilor în vederea prevenirii jocului cu focul, această obligație revenind persoanelor care răspund de acestia.

RECOMANDĂRI:

– deplasările să fie limitate în primele ore ale dimineții, prin zone umbrite, alternând mersul cu staționarea

– evitarea aglomerațiilor, expunerea la soare, efortul fizic intens intre orele 11.00 – 18.00

– purtarea de haine subțiri, lejere, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare

– consum de legume și fructe, iaurt, lichide 2 l/ zi nu foarte reci, sucuri naturale și ceaiuri

– evitarea băuturilor ce conțin cofeină, a sucurilor carbogazoase în cantitate mare, a băuturilor alcoolice, și a consumului de grasimi

– ținerea legăturii cu persoanele în vârstă singure

– consultarea medicului de familie la cel mai mic semn de suferință

– angajatorii vor urmări aplicarea măsurilor specifice perioadelor caniculare pentru protejarea personalului, conform legii

Pe timpul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Rădăuți

– evitarea aglomerației în locurile expuse luminii solare

– folosirea punctelor sanitare amplasate in Piața Garoafelor și Parcul Central, de către Școala Sanitară Postliceală Rădăuți

– utilizarea numărului de urgență 112 în caz de urgență

– informarea Primăriei Rădăuți la tel. 0755155425 , 0755155421 și 0755155402 în legătură cu eventuale riscuri de incendii, accidente, nerespectarea unor reguli de prevenire a incidentelor

– folosirea surselor de apă la dispoziția cetățenilor, pe strada Piața Unirii, Catedrala (cișmele).

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments