full screen background image

Școala de vară “Suceava“ 2017, la Muzeul de Istorie Suceava

Sâmbătă, 24 iunie 2017, începând cu orele 11, toți copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani sunt invitați să participe, la Muzeul de Istorie Suceava, în Sala de conferințe, la deschiderea celei de-a III- a ediții a programului educațional Școala de vară “Suceava” 2017.

Copiii vor putea participa gratuit la acest eveniment cu tema “Micul Antreprenor” – partea I, care va deschide seria de evenimente din acest an a programului educațional Școala de vară “Suceava“.

În cadrul programului, atât copii, părinții cât și bunicii, vor putea participa pe durata întregii vacanței școlare la diferite seminarii, conferințe și worksop-uri pe diferite teme de interes.

Viitorii participanți vor putea primi informații valoroase provenite de la diverși specialiști din diferite domenii de activitate .

“Deoarece știm că poveștile financiare pentru copii sunt varianta ideală pentru a reuși să transmitem informațiile pe înțelesul celor mici, ne-am gândit să le oferim participanților șansa de a primi informații valoroase astfel încât aceștia să pună bazele unui viitor financiar prosper.”, spune Adrian Stoleru, organizatorul activităţii.

Așadar, copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani sunt invitați să participe la evenimentul organizat de Școala de vară “Suceava“, unde vor putea urmări o poveste de educație financiară pe înțelesul acestora cu tema “Micul Antreprenor“ – partea I, în lectura trainerului și public speaker-ului Adrian Stoleru, care este totodată și fondator al acestui program educațional.

În cadrul acestui eveniment, copii vor învăța:

– despre importanța economisirii,
– despre stabilirea obiectivelor și rolul economisirii, astfel încât să știe de mici cum să pună bazele unui viitor financiar prosper
– ce înseamnă prosperitate și abundență financiară,
– cum să administreze corect veniturile
– de ce trebuie să îi ajute pe cei aflați la nevoie și ce înseamnă generozitatea
– cum sa-si cultive spiritul antreprenorial

Programul va începe la ora 11 și va dura până la ora 12.30

Toți copii care vor participa la acest eveniment și la următoarele evenimente organizate de către Școala de vară “ Suceava “ vor primi din partea organizatorilor premii educaționale gratuite. Totodată aceștia vor putea participa și la alte tombole cu premii educaționale oferite pe loc de către organizatorii acestui program educațional.

Părinții care își doresc să-și înscrie copiii la evenimentul de sambăta aceasta, vor putea accesa pagina de facebook https://www.facebook.com/ScoalaDeVaraSuceava/ unde vor gasi un formular special pentru înscrieri sau la numărul de telefon mobil 0740.872.088.

comments

comments