full screen background image

Președintele Franței va veni în vizită în România în perioada următoare

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va veni în vizită în România în perioada următoare, au declarat pentru AGERPRES reprezentanții Administrației Prezidențiale.

Președintele Iohannis s-a întâlnit cu omologul francez, vineri dimineață, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

Potrivit reprezentanților Administrației Prezidențiale, în cadrul întâlnirii, Iohannis l-a invitat pe Macron să vină în vizită în România, iar președintele Franței a acceptat. Vizita va avea loc în perioada următoare, iar detaliile acesteia urmează să fie stabilite, au precizat sursele citate.

După întrevederea cu Macron, Iohannis a declarat că a avut o întâlnire foarte bună cu omologul francez, cu care a discutat inclusiv despre Schengen.
“Am avut o primă întâlnire așezată, bilaterală, cu președintele Macron. Am abordat, într-un timp foarte scurt, multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare și bilaterală, și în formate europene. Am discutat despre colaborări, de exemplu, pe Schengen. Am discutat despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural. Am discutat despre mult vehiculata directivă pe detașarea muncitorilor”, a afirmat Iohannis.

Totodată, Klaus Iohannis a precizat că a convenit cu Macron să lucreze împreună pentru a întări formate europene.

“Am convenit să lucrăm împreună pentru a întări formate europene. Am propus, printre altele, ca proiectul bugetului zonei Euro propus de președintele Macron să fie deschis și pentru alții, de exemplu pentru noi, care acum nu suntem membri în zona Euro, dar avem acest obiectiv și suntem interesați să colaborăm din timp pe acest proiect. Pe scurt, o întâlnire foarte bună”, a arătat Iohannis.

AGERPRES

comments

comments