full screen background image

Aproape 5.200 de absolvenţi de liceu din judeţ s-au înscris în prima sesiune a Bac-ului

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava anunţă că, pentru Examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2017, s-au înscris un număr total de 5.192 de elevi, dintre care 4.711 elevi din seria actuală şi 481 de elevi din seria anterioară.

La Proba A Competențe lingvistice de comunicare orală în limba română, vor susține proba 4.746 de elevi (diferența de 446 o reprezință candidații care au susținut proba în serii anterioare).

La Proba B Competențe lingvistice de comunicare orală în limba maternă (limba ucraineană), 7 elevi vor susține proba.

Pentru Proba C Competențe lingvistice într-o limbă de circulație internatională, s-au înscris 4.414 elevi (limba engleză – 3.877, limba franceză – 516, limba germană – 12, limba rusă – 3, limba spaniolă – 6). Diferența de 778 o reprezintă candidații care au echivalat competențele cu certificate europene în cadrul unor examene cu recunoaștere internatională sau au susținut proba în serii anterioare.

La Proba D Competențe digitale, vor susține proba 4.008 elevi (diferența de 1.184 o reprezintă candidații care au echivalat proba cu certificate ECDL sau CERTIPRO sau au susținut proba în serii anterioare).

La Proba Ea Limba și literatura română scris, vor susține proba 4.948 de elevi (244 de elevi au susținut proba în serii anterioare).

La Proba Eb limba și literatura maternă (limba ucraineană), 7 elevi vor susține proba.

Pentru Proba Ec Proba obligatorie a profilului, au fost înscrişi 4.927 de elevi (matematică – 3305, istorie – 1622), iar 265 de elevi au susținut proba în serii anterioare.

La Proba Ed Proba la alegere a profilului și specializării, vor susține proba 4.979 de elevi (fizică – 201, biologie – 1.654, chimie – 179, informatică – 326, geografie – 1.253, logică, argumentare și comunicare – 1.188, psihologie – 50, economie – 21, filosofie – 14, sociologie – 93). 213 elevi au susținut proba în serii anterioare.

La probele A, B, C, D (competențe lingvistice și digitale) centre de examen sunt toate liceele de stat și particulare, cu excepția Liceului Teoretic ”Moldova” Suceava, Liceului Tehnologic ”Moldova Suceava”, Liceului Tehnologic ”Virgil Madgearu” Suceava – arondate la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava şi Centrului de Studii ”Ștefan cel Mare și Sfânt – Bucovina” Câmpulung Moldovenesc – arondat la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc.

La proba E (probele scrise) se așteaptă aprobarea MEN pentru centrele de examen deoarece s-au făcut rearondări, conform legii (pentru a funcționa un centru de examen, acesta trebuie să aibă minim 250 de candidați).

Bacalaureatul va începe pe 6-7 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română.

În zilele de 8 și 9 iunie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 9, 12 și 13 iunie — evaluarea competențelor digitale, iar pe 14 — 16 iunie evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Prima probă scrisă la Limba și literatura română va fi susținută pe 26 iunie, a doua zi proba la limba și literatura maternă — probă scrisă.

Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie proba la alegere a profilului și specializării.

Pe 5 iulie vor fi afișate rezultatele până la ora 16,00 și depuse contestațiile între orele 16,00 — 20,00.

Între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiilor, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

comments

comments