full screen background image

Termenul limită pentru înscrierea în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017 a fost prelungit până la 16 iunie

Termenul limită pentru înscrierea proiectelor şi a ideilor din domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului în cadrul competiţiei E.ON Energy Globe Award 2017 a fost prelungit de la 31 mai până la 16 iunie, pentru a da posibilitatea cât mai multor titulari de astfel de iniţiative să le înregistreze în concurs.

Competiţia este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, precum comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiințifice şi de cercetare, organizații de stat, organizaţii neguvernamentale, școli sau universităţi.

Pentru a intra în competiţie, proiectele sau iniţiativele trebuie să fie înscrise pe www.energyglobe.ro. Acestea vor fi grupate pe cinci categorii: Companii, Municipalităţi, Do it yourself, Tineret şi Idei. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele iniţiative sau idei încă neimplementate.

Proiectele câștigătoare la fiecare categorie în parte vor fi recompensate cu premii valoroase, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Selectarea şi evaluarea acestora se va realiza de către un juriu independent format din specialişti de renume, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucureşti. Marele câştigător se va califica la etapa internațională a Energy Globe Award.

Partenerii instituţionali ai ediţiei din acest an a E.ON Energy Globe Award Romania sunt Universitatea Politehnică din Bucureşti – Facultatea de Energetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De asemenea, proiectul este susţinut de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului.

Despre Energy Globe Award

Energy Globe Award (EGA), cea mai importantă competiţie la nivel internaţional din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător, cu o tradiţie de aproape două decenii, este organizată în România de către compania E.ON începând din anul 2016. La prima ediţie, în competiţia E.ON Energy Globe Award au fost înscrise peste 150 de proiecte, iar Marele premiu a fost de 10.000 de Euro. Detalii despre proiectele finaliste şi câştigători pot fi găsite pe www.energyglobe.ro, precum şi pe pagina de Facebook a competiţiei. Energy Globe Award (www.energyglobe.info) a fost creat în 1999 de pionierul în domeniul energiei, austriacul Wolfgang Neumann, iar în acest moment este organizat  în circa 180 de ţări, fiind cel mai important concurs din lume pentru soluţii de economisire a energiei și protecția mediului.

Despre E.ON România

E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului E.ON operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi. În ultimii 11 ani, E.ON a investit în România peste 1,4 miliarde de euro.

comments

comments