full screen background image

Un polițist pensionar sucevean a primit titul de Cetățean al lunii mai

Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a acordat o diplomă de merit şi titlul de Cetăţean al lunii mai unui fost angajat al instituţiei, care prin gesturile făcute şi spiritul civic de care a dat dovadă îşi merită locul de cinste în comunitatea suceveană.

Dumitru Leizeriuc din municipiul Suceava este actualmente un poliţist pensionar, cu 53 de ani de carieră militară în structurile Poliţiei Române. În anul 1983 a fost trecut în rezervă, însă a continuat să îşi asume un rol activ în comunitate.

“Astăzi, la 88 de ani, Dumitru Leizeriuc continuă să preţuiască adevăratele valori şi să le promoveze prin exemplu personal pe care îl dă.

Zilele trecute, fostul poliţist se deplasa din Piaţa Agroalimentară către domiciliu şi a poposit pe o bancă din zona străzii 6 Noiembrie, pentru a se odihni puţin.

Sub banca respectivă, a observat o bancnotă de 50 de lei.

Nu s-a gândit nici un moment că ar putea să o folosească pentru sine sau pentru nepoţii săi.

S-a gândit imediat că a fost pierdută de o persoană care ar putea avea nevoi mult mai mari.

Mai mult, experienţa celor peste 50 de ani de muncă, l-a ,,obligat” pe fostul poliţist să acţioneze aşa cum ar trebui să facă orice om cinstit.

Deşi picioarele nu îl mai ascultă ca acum 35 de ani, când fugea după hoţi, Dumitru Leizeriuc s-a deplasat de îndată la Poliţia Municipiului Suceava şi a predat pe bază de proces-verbal bancnota agentului de poliţie care se afla de serviciu pentru a fi restituită persoanei care a pierdut-o sau a fi depusă în contul special instituit în astfel de cauze.”, precizează reprezentanţii IPJ Suceava.

Nu este prima oară când el recurge la astfel de gesturi.

În anul 2003, fostul poliţist a găsit şi predat autorităţilor suma de 1.092.000 de lei (în moneda anului 2003), găsită în curtea Spitalului cardiologic Voieneşti – Covasna, unitate medicală unde era internat.

Ulterior, o altă sumă de bani a fost găsită de Lezeriuc şi predată autorităţilor în Autogara Suceava.

În anul 2014, fostul poliţist a găsit un telefon mobil care a fost restituit persoanei care îl pierduse.

“Spiritul civic şi parteneriatul comunitate – poliţie reprezintă resurse şi instrumente a căror utilizare garantează o societate mai sigură şi o reacţie eficientă la provocările şi ameninţările din sfera infracţionalităţii. Colaborarea dintre poliţie şi cetăţeni, comunicarea şi relaţionarea duc la permanentizarea stării de normalitate socială. Poliţiştii suceveni mulţumesc tuturor celor care aşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii şi colaborează prin toate modurile care le stau la dispoziţie, siguranţa socială fiind o valoare şi un deziderat comun ce poate fi atins doar prin parteneriatul socio-instituţional.”, au mai spus reprezentanţii IPJ Suceava.

comments

comments