full screen background image

Expoziţia – concurs de desene “Vis de copil în casa bunicilor”, la Muzeul Etnografic Suceava

Muzeul Bucovinei promovează prin proiectele sale educaţionale cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional de către elevi.

Una din aceste manifestări este şi Expoziţia – concurs de desene “Vis de copil în casa bunicilor”, aflată la cea de a XXI-a ediţie, organizată de către Serviciul Etnografie.

“Anual sunt propuse elevilor teme care să le formeze cunoştinţele despre cultura populară, să le stimuleze imaginaţia şi aprecierea valorilor tradiţionale.

În fiecare an profesorii de specialitate şi învăţătorii sunt implicaţi în abordarea acestor teme la orele de curs participând la desfăşurarea de lecţii muzeale pe tema concursului, elevii reuşesc să surprindă juriul cu desene deosebite.

La concursul din acest an, cu tema „Proverbe şi zicători în tradiţia populară”, pot participa elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, din toate şcolile municipiului Suceava, cu lucrări care respectă tema propusă.”, a precizat muzeograful Maria Cruşninschi.

Comisia de jurizare care va decide acordarea premiilor pentru cei mai talentaţi copii este formată din profesori de specialitate de la şcolile cu cel mai mare număr de participanţi la concurs şi specialişti din cadrul muzeului.

Vernisajul expoziţiei – concurs şi premierea lucrărilor vor avea loc joi, 8 iunie, ora 12, la Muzeul Etnografic – Hanul Domnesc şi vor fi însoţite de momente artistice susţinute de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Este vorba de Elvis Buruiană, cl. a XI-a – coordonator profesor îndrumător Igor Corjan, şi grupul Folk Simbol – profesor îndrumător Ianoş Valentin.

Expoziţia de desene va putea fi vizitată în perioada 8 – 23 iunie, de miercuri până duminică, între orele 10 – 18.

comments

comments