full screen background image

Controlorii de trafic aerian declanșează greva generală pe 30 mai

Controlorii de trafic aerian vor declanșa grevă generală în data de 30 mai 2017, pe termen nelimitat, a anunțat președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache.

Angajații ROMTASA s-au aflat în data de 12 mai în grevă de avertisment, timp de două ore, peste 100 de salariați ai regiei protestând față de managementul “profund defectuos” al Regiei și de lipsa contractului colectiv de muncă.

Liderul ATSR declara la acea dată că angajații ROMATSA nu au făcut grevă pentru salarii mai mari, ci pentru a atrage atenția autorităților statului asupra situației regiei și a o salva de la faliment.

“Nu facem grevă pentru că vrem salarii mai mari. Facem grevă pentru a atrage atenția și pentru a salva instituția ROMATSA de la faliment. Din cauza unui management profund defectuos, din cauza autorităților statului care până astăzi au fost surde, deși am depus nenumărate documente peste tot, ROMATSA, în acest an, practic, nu va avea bani pentru niciun salariu începând cu luna septembrie, poate octombrie. În mod oficial, este pentru prima dată în istoria de 20 de ani a ROMATSEI, când, anul trecut, a încheiat estimat pe minus”, a adăugat Tudorache.

Acesta a subliniat că prin intermediul grevei de avertisment s-a dorit să se atragă atenția autorităților statului și a patronatului asupra problemelor grave cu care se confruntă salariații ROMATSA.
Liderul ATSR a afirmat că încă din luna august 2016, când a expirat contractul colectiv de muncă (CCM), a trimis documente autorităților, însă acestea nu au fost luate în considerare.

De asemenea, Gabriel Tudorache a informat că, împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor (MT), ”s-a pus pe hârtie” un plan pentru evitarea declanșării grevei generale.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ATSR, Florin Diaconu, a susținut atunci că există o negociere cu managementul ROMATSA care a început în urmă cu un an și două luni și au rămas 50 de revendicări nesoluționate.

În iulie 2015 a mai avut loc o grevă de avertisment declanșată de controlorii de trafic aerian, aceasta afectând 22 de aterizări și 18 decolări, adică 40 de mișcări de aeronave programate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, conform planurilor de zbor.

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian — ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanțată de importanță națională, deține monopolul natural al serviciilor de trafic aerian și nu primește de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiții și dezvoltare.

AGERPRES

comments

comments