full screen background image

Amenzi de peste 87.000 de lei, aplicate de Protecţia Consumatorilor

În luna aprilie 2017, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a desfăşurat 209 acţiuni de control, soldate cu 62 de amenzi, în valoare de 87.200 de lei, şi 34 de avertismente.

Toate controalele s-au desfăşurat în urma cercetării reclamaţiilor şi a tematicilor naţionale si locale, a precizat şeful CJPC Suceava, comisarul-şef adjunct Vasile Latiş.

La CJPC Suceava s-au înregistrat, în aprilie, 90 de reclamaţii, neevidenţiindu-se un segment de piaţă în mod special.

Comisarii suceveni au verificat respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor textile. S-au desfăşurat 33 de acţiuni de control, fiind aplicate 17 amenzi, în valoare de 23.800 de lei, şi 4 avertismente. S-au oprit temporar de la comercializare produse în valoare de 17.786 de lei. Printre deficienţele constatate pot fi menţionate lipsa etichetelor umidorezistente, etichetele netraduse în limba română şi lipsa preţurilor.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare din mediul rural, comisarii suceveni au efectuat 36 de controale, fiind aplicate 13 amenzi, în valoare de 15.800 de lei, şi 6 avertismente. Problemele găsite au fost lipsa preţurilor şi nerespectarea orarului de funcţionare.

Comisarii au mai verificat şi conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale (carne, ouă, produse de patiserie, ciocolată şi produse de cacao), băuturi (vin), nealimentare (vopsea de ouă). Au fost verificaţi 38 de agenţi economici, la 12 dintre aceştia constatându-se abateri, pentru care s-au dat amenzi în valoare de 22.700 de lei. De asemenea, s-au retras de la comercializare 452 de kg de produse, în valoare de 4.460 de lei. Dintre abaterile constatate se pot aminti neevidenţierea pe etichetă a alergenilor, condiţiile de depozitare necomforme şi neafişarea preţului produsului.

comments

comments