full screen background image

Măsuri pentru soluționarea crizei vaccinurilor

Două noi structuri cu atribuții în soluționarea crizei vaccinurilor și  aprovizionarea continuă și la timp cu dozele necesare vor funcționa la nivelul Guvernului, respectiv al Ministerului Sănătății, a stabilit Guvernul.

Astfel, printr-o Hotărâre adoptată, se înființează Departamentul Monitorizare Implementare Program Național de Vaccinare, structură care va funcționa în subordinea directă a ministrului Sănătății. Această nouă structură, înființată prin reorganizarea ministerului, va avea atribuții cu privire la achiziționarea vaccinurilor, administrarea acestora și o mai bună informare a populației cu privire la beneficiile vaccinării.

De asemenea, printr-un Memorandum, Guvernul a stabilit înființarea Comitetului Interministerial de urgență pentru soluționarea disfuncționalităților din Programul Național de Vaccinare și asigurarea aprovizionării la timp cu vaccinurile necesare.

Comitetul va avea ca principal obiectiv identificarea unor soluții imediate pentru criza vaccinurilor începută în 2016. În acest sens, Comitetul va elabora și va prezenta primului-ministru, până la finalul lunii mai, un plan de acțiune, iar implementarea acestuia se va realiza până la sfârșitul lunii septembrie 2017. De asemenea, va întocmi un raport care va fi prezentat premierului până la finalul perioadei de implementare.

Comitetul va putea face propuneri de modificare a cadrului legal, astfel încât, pe termen scurt, să permită achiziționarea în regim de urgență a dozelor de vaccin necesare, iar pe termen mediu, asigurarea stocurilor de vaccinuri în mod predictibil și continuu.

Comitetul interministerial va fi condus de ministrul Sănătății. Din Comitet vor face parte secretari de stat și experți din Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică-Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. dr. Matei Balș”, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Serviciul Român de Informații.

 

Informații suplimentare:

În prezent, România se confruntă cu o lipsă a vaccinurilor incluse în Planul Național de Vaccinare, cantitățile existente fiind insuficiente pentru asigurarea unei acoperiri vaccinale protective pentru populație.

Cantitățile de vaccinuri incluse în PNV și care fac obiectul unor contracte care se află acum în derulare sunt insuficiente sau etapizarea livrărilor nu corespunde cerințelor actuale (pentru unele vaccinuri, unele livrări se vor face după luna octombrie).

Începând de anul trecut, România se confruntă cu o epidemie de rujeolă, care a afectat în special copiii cu vârste de până la 4 ani, situație generată de scăderea ratei de vaccinare în cazul vaccinului împotriva rujeolei, rubeolei, oreionului.

Până în prezent, au fost înregistrate circa 5.700 de cazuri, dintre care 27 de copii și tineri au decedat.

La nivel național, în 2016, acoperirea națională cu vaccin împotriva ROR (Rubeolă-Oreion-Rujeolă) a fost de 86% pentru prima doză și de 67% pentru  a doua doză, sub recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, de 95%.

În ceea ce privește vaccinarea antigripală și vaccinarea persoanelor cu risc, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană.

comments

comments