full screen background image

Inundații în Columbia: Cel puțin doi morți

Ploile care s-au abătut în ultimele ore asupra Columbiei au provocat moartea a cel puțin două persoane, inundații și întreruperea pentru scurt timp a operațiunilor pe aeroportul El Dorado din Bogota, potrivit autorităților și mass-media locale citate de EFE.

În Villavicencio, capitala departamentului Meta (centrul țării), o femeie și un bărbat și-au pierdut viața după ce au fost luați de apele râului Maizaro, care s-au umflat și au ieșit din matcă au informat echipele de salvare.

Comandantul pompierilor din Villavicencio, locotenentul Fernando Martínez, a informat că au fost găsite fără viață trupurile unei femei însărcinate și al unui bărbat în vârstă de 28 de ani.

“Am evacuat 38 de copii și 10 adulți. În total 150 de persoane au fost afectate de umflarea apelor”, a spus el.

Și capitala Bogota a fost afectată de precipitațiile abundente care au căzut duminică și care au dus la suspendarea timp de 36 de ore a operațiunilor aeroportului El Dorado.

Potrivit autorităților aeroportuare, El Dorado a fost închis între 15:24 și 16.00 ora locală (20:24 și 21:00 GMT) pentru a “garanta securitatea aeriană a zborurilor spre și dinspre capitală”.

Ploile intense au provocat pagube și în Antioquia (nord-est) și Norte de Santander unde calea de acces care leagă localitățile Ocańa și Cúcuta, a fost blocată de prăbușirea unui pod.

Anul trecut Columbia a fost afectată de două calamități provocate de ploi, soldate cu pete 340 de morți și o sută de dispăruți și pagube materiale de milioane de dolari.

AGERPRES

comments

comments