full screen background image

15 mai – În căutarea perfecțiunii celorlalți

Mi-am spus într-o zi că fiecare întâlnire cu dumneavoastră este o poveste. Mai lungă sau mai scurtă, cu mesaj evident uneori, alteori cu rost doar de a naște întrebări, cu personaje reale sau cu personaje imaginate. Cu rost însă, totdeauna, de a învăța câte ceva. Pentru mine și dumneavoastră.

Și asta pentru că poveștile toate sunt scrise pentru a învăța pe cel ce le citește sau le ascultă, cum e bine sau cum nu e bine să fim. Dar cine stabilește asta? Cine poate să spună, fără risc de a greși, cum e mai bine să fim? Dacă întrebi zece oameni, vei afla zece răspunsuri diferite. Pentru că fiecare are o imagine ideală a cum trebuie să fie celălalt. Dar oare avem o imagine ideală a cum trebuie să fim noi? Și dacă avem, de ce ni se pare că este rețeta perfectă și pentru ceilalți? Și invers poziționându-ne, ne întrebăm des cum privesc ceilalți spre noi? Cât de imperfecți ne văd ei în perfecțiunea pe care ne-am proiectat-o pentru noi?

Mai simplu spus, avem o grămadă de exigențe pentru ceilalți, uitând că și ceilalți au o grămadă de exigențe deja formulate pentru noi. Aceasta e explicația simplă a conflictelor ce apar între oameni. Exigențele! Cele care ne fac să uităm că suntem minunat de diferiți, cu defecte și calități în proporții diferite.

Și poate mai simplu ar fi de înțeles acest lucru dintr-o povestioară pe care am citit-o de curând și pe care am să v-o împărtășesc:

Un negustor din Orient şedea în prăvălia lui unde vindea ceai. Vecinul său, mai tânăr, îl anunţă: „În curând mă căsătoresc şi sunt tare emoţionat. Tu nu te-ai gândit niciodată să te căsătoreşti?“

Negustorul îi răspunse: „Ba da, m-am gândit. Şi când eram tânăr îmi doream asta foarte mult. Voiam să găsesc soţia perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi şi am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasă, plină de graţie, distinsă şi foarte spirituală, dar care nu prea era „scoasă în lume”. Am pornit atunci din nou la drum, îndreptându-mă spre Alep.

Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală, pe atât de modernă, frumoasă din multe puncte de vedere, dar nu reuşeam să comunicăm. La urmă am mers la Cairo şi, după multe căutări, am găsit-o. Era deosebită, harnică, inteligentă şi frumoasă ca un înger. Simţeam că am găsit femeia perfectă.“ „Atunci, de ce nu ai luat-o de soţie?“, îl întrebă prietenul pe negustorul nefericit. „Bietul de mine”, spuse vânzătorul de ceai clătinând din cap. „Şi ea căuta soţul ideal.”

Poveste. Cu învățătură. Despre oameni în căutarea perfecțiunii celorlalți.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments