full screen background image

Ţigări de contrabandă în valoare de 135.000 de lei şi o autoutilitară, confiscate de poliţişti în Cornu Luncii

Poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.

În această noapte, la ora 00.05, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, pe DN 2E, pe raza comunei Cornu Luncii, autoutilitara condusă de un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Bucureşti.

În urma controlului interiorului autoutilitarei, polițiștii au identificat amenajat un compartiment ascuns în care se aflau 13.161 de pachete cu ţigarete de provenienţă extracomunitară și Duty free.

Țigările, în valoare de circa 135.000 de lei, au fost confiscate.

Autoturismul, în valoare de circa 5.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”contrabandă în forma calificată”, faptă prevăzută de art. 270 al. 3 cu aplic. art. 274 din Legea 86/2006 modif. prin O.G. nr. 54/2010, urmând a se dispune măsuri preventive faţă de autor.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă, cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments